Fotografia pe care am făcut-o în seara asta mi-a amintit de o poezie pe care am scris-o acum ce vreme și pe care o găzduiesc în sertarul #astăzimi-aplăcut. 🌤️

Cabluri peste cer
—

O dâră de albastru și trei cabluri lungite
Se-ntind peste cer răstignite.
În zare se vede o fâșie de lumină
Deodată a dispărut orice vină.
E vară și e rece, ce vremuri ciudate
O fi de la toate regulie-ncălcate?
Miroase rânced de la atâta ploaie
Mă-ntreb unde-s zilele vioaie.
Mi-e somn prea devreme, dar asta îmi place
Înseamnă că ceva din mine tace.
E bine într-un fel cum nu a mai fost
Mă opresc aici, nu mai are rost.