Am petrecut câteva ceasuri bune la Lumânări parfumate Flair Scent acasă, în companie frumoasă, cu muzică bună, poale-n brâu, flori care mai de care. Eu n-am participat la turnat lumânări, dar am scris de zor la newsletterul “Lipici în comunitate.” Am avut un spor la care nici nu visam, muhaha! Rămâne să vedeți și dvs. mâine dimineață. Până atunci, fotografie, stare și visare pentru sertarul #astăzimi-aplăcut.
—
Luiza-Izabela, mulțumesc că ai apăsat pe buton la țanc. Xoxo!
A fost o zi ca un vis frumos. Mă minunez de binele care vine spre mine în feluri neașteptate. În seara asta, pe o bancă aflată sub un nuc, pe semi-întuneric, în liniște, cu frunze care pluteau în aer, am avut o conversație care mi-a dat curaj. Asta e conexiunea pe care o caut și care are sens pentru mine. O am cu puțini oameni, dar, când se întâmplă, totul pare posibil. Și un pic magic.
Bonus: a ieșit în lume primul interviu pe care l-am făcut la Pixieset. E un dialog pe bune cu o tipă care face fotografie outdoor și care are mult curaj. Apropo de conexiune, povestea asta mi-a amintit cum natura are răspunsurile. Le iau pe toate cu mănuși albe și le fac loc în sertarul #astăzimi-aplăcut. 🤍
Gând pentru sertarul #astăzimi-aplăcut. Nu mai știu de unde.
În sertarul #astăzimi-aplăcut intră grija pe care mi-a purtat-o Luiza-Izabela, conversația plină de însemnătate cu Igor, discuția în care maman mi-a amintit ce e bun și frumos pe lumea asta, telefonul primit de la Ioana, cafeaua băută cu Ilinca, susținerea acerbă de la Sim, mesajele vocale cu Dana. În unele zile, realizez că am un sat întreg aproape. Și asta îmi dă curaj să keep going. 🙏🏻
Cu sclipici și dureri musculare, vă prezint și aici THE CHAMP — Mariana Puiu! Dimineață, m-am întrebat cum mi-a venit ideea sertarului #astăzimi-aplăcut. Mi-a dat temă de gândire, dar și motiv de bucurie pentru că am realizat că am pornit povestea asta în 2010. Cu ocazia victoriei ei, dar și a acestei întâmplări, o invit în sertarul #astăzimi-aplăcut. 
Liniștea, cafeaua, biscuitele și lectura de dimineață intră în sertarul #astăzimi-aplăcut. O oră și ceva de tihnă și lumină aurie în toată camera. ✨
E 10 și un pic, sunt la masa-butoi de lângă ușa de la intrare și mă bucur de priveliștea spre Universitate. Copacii au deja frunze galbene, strada tocmai a fost spălată, oamenii sunt îmbrăcați “de duminică”, tramvaiele dansează la deal și la vale. E una dintre imaginile preferate de care m-am bucurat ori de câte ori am avut ocazia să vin în dealul Copoului. Pe masă am croissantul meu preferat, cu fistic, un aussie cremos și un pahar de Cava răcoros. E bine. E foarte bine, de fapt.
Nu de puține ori am ajuns la Jassyro Copou și am dat peste experiențe spontane care mi s-au lipit de suflet. Prânzuri luate cu voi doi (să trăiască untul sărat și smochinele), degustări de vin (horaaay!), cafele turcești (aia e o inimă, Silviu?), povești care mai de care. Mi s-a spus des că am bulan. Și da, am. Sunt născută pe 13, iar asta mi-a purtat doar noroc. Însă astăzi nu e vorba despre asta. Printre oameni buni, cu suflet cald, cu priviri senine și inimi mari, e ușor să simți că norocul te însoțește. Doar că aici e mai mult decât atât. E un limbaj al generozității și o omenie de care tare mult avem nevoie în viețile noastre. Dacă vreți, umanitatea cu totul e însetată fix după ce face Dana cu Silviu.
E ultima zi în care trăiesc asta pe propria piele la Jassyro Copou. Povestea de aici a ajuns la capăt, însă am încredere că va exista și o continuare, chiar și doar în corasonul meu. Când, cum, cu cine, vom vedea. Însă acum, la final, când cortina cade, tot ce simt să fac este să mă înclin, să aplaud și să mulțumesc. Să continuați să fiți! Vă îmbrățișez strâns și vă găzduiesc cu multă apreciere în sertarul #astăzimi-aplăcut!
—
Inițial, mă gândeam să scriu acest mic eseu, tot spontan și el, ce să vezi?, într-un mesaj privat. M-am răzgândit. Avem nevoie să celebrăm binele, frumosul și recunoștința și în public. Așa poate o să reușim să vedem lumina din noi și din ceilalți. E multă. Sus inima! 
Ilinca, îți mulțumesc! Pentru ce avem, pentru cum ne însoțim una pe alta, pentru cum devenim. Și mă bucur până la stele de cum am reușit să navigăm împreună prin zilele mai cețoase. Sunt mândră de noi, iar seara asta mi-a mers direct la corason. Bine ai revenit în sertarul #astăzimi-aplăcut, unde așez și dumele noastre. 
Mergeam pe jos spre casă, cu muzica la purtător, și mă gândeam ce mișto e când fiecare face un pic (de bine) și pentru celălalt de lângă el. Nu contează dacă e o îmbrățișare, ajutor la un proiect, susținere într-o conversație, niște biscuiți, o cafea, o bătaie pe umăr sau loc în propriul birou.
Giving and receiving. Reciprocitate. Sau, mai simplu, generozitate. Să reușești să te uiți mai departe de sine și să întinzi o mână.
Astăzi am dat-și-am-primit dintr-un loc mai aproape de ce eram obișnuită să văd la bloc, când eram copil. Oamenii se ajutau fără să măsoare gestul ăsta. O făceau dintr-o bunăvoință de neclintit, cu toată inima lor. Și se simțea big time.
Mulțumesc, Luiza-Izabela! Odată cu orele petrecute în spațiul tău s-au rostogolit toate bucuriile astea, numai bune pentru sertarul #astăzimi-aplăcut. 
Astăzi sunt două luni de când m-am înhămat la provocarea de a lucra la Pixieset. Aș putea să scriu o mică nuvelă despre curba de învățare, de dezvățare, despre disciplină și claritate, despre ambiții îndrăznețe și ajutor camaraderesc. În schimb, vreau să vă recunosc că îmi era dor să spun mai des „nu știu”, să văd curaj în a da la apă lucruri, să primesc feedback cu nemiluita și să simt că I found my gang. Lucrez cot-la-cot alături de Polina, Nata și Irina, trei amazing ladies care știu că doar împreună putem face lucruri de care să fim mândre. Așa că le mulțumesc și aici și le găzduiesc cu recunoștință în sertarul #astăzimi-aplăcut. Cheerios! 🫶