Anul ăsta, am făcut cât de bine am putut. În 2021, îmi propun să pot un pic mai bine, nu neapărat mai mult. Asta e intenția, asta-i piesa, ăsta-i dansul. Ceea ce vă doresc și dvs. De restul — caramele și sănătate.
Gând pentru sertarul #astăzimi-aplăcut, alături de o fotografie dintr-o plimbare pe care am să o țin minte mult timp.
Keep walking, my friends!
Sunt profund recunoscătoare pentru că petrec ultimele zile din 2020 în compania unei cărți care m-a marcat profund. Am plâns cu ea în brațe, am oftat de câtă poezie poate exista în scriitura lui Joan Didion, am suspinat la felul în care își poartă doliul și durerea.
“You had to go with the change.” este un îndemn nostalgic și eliberator deopotrivă, dar plin de adevăr și de firesc. Așez lectura asta în sertarul #astăzimi-aplăcut și vă încurajez să o aduceți pe Didion în casa dvs.
P.S. Stickerul a fost semn de carte, dar cred că nu chiar întâmplător.
Sunt mândră de Alexandra și felul în care navighează la A+noima, dar nu numai. Întrebările pe care și le adresează, dilemele pe care le are, curajul pe care îl arată, felul în care vrea să facă arhitectură, toate spun multe despre ea. Mă bucur că am avut ocazia să petrecem ziua asta împreună lucrând la sufletul oricărei organizații: cultura. Direct în sertarul #astăzimi-aplăcut.
Joan Didion cu “The year of magical thinking” intră în sertarul #astăzimi-aplăcut. Lectură de uns suflete de tot felul. Atât.
Conversațiile dificile au forța lor de vindecare, iar eu le aduc în sertarul #astăzimi-aplăcut.
Animația „Soul” de la Pixar intră în sertarul #astăzimi-aplăcut. De la grafică la poveste și înapoi, filmul este o bijuterie.
Sunt recunoscătoare pentru felul în care am ales să sărbătoresc prima zi de Crăciun, alături de Alexandra și Katerina, dar răsfățate cu multă grijă de Bogdan. Am povestit câte-n lună și-n stele, am râs, am împărtășit tot felul de experiențe prin care am trecut și care ne-au modelat devenirea, am mâncat în tihnă și ne-am mulțumit reciproc. Pun totul în sertarul #astăzimi-aplăcut și șoptesc un mare “mulțumesc.”
Într-o lume tot mai divizată, dar totuși abundentă în resurse de toate felurile, cred că ce ne lipsește este încrederea colectivă. Înțelepciunea grupului ne va ajuta nu doar să trăim mai bine, dar și mai armonios, cu mai puține rupturi sociale și prăpăstii de cunoaștere. De Crăciun, eu îndemn la reculegere și la recunoștință. Pentru ce a fost și pentru ce va urma. În esență, sărbătorile sunt despre un “noi” pe care sper să îl onorăm prin blândețe și bunătate. Sărbători de poveste!
—
Gând pentru sertarul #astăzimi-aplăcut.
Sunt recunoscătoare că zilele astea, mai mult ca alte dăți, fac lucruri mici și mari care să-mi alimenteze ritmul intern. Domol, de altfel, dar îmi place, așa că îl pun în sertarul #astăzimi-aplăcut.
Pentru unii, Jocelyn Glei nu înseamnă mare luru. Pentru alții, în special în zona creativă, numele ăsta are un ecou semnificativ. Pentru mine, ea reprezintă un soi de reper în tot ce înseamnă „doing meaningful creative work on your terms”, alături de Paul Jarvis (pe el l-am descoperit de mai mult timp).
Podcastul „Hurry Slowly” dezvăluie încă din nume o parte dintre principiile lui Jocelyn. În episodul de final de an o să mă găsiți și pe mine, cu o mică poveste pe care am scris-o via un call pe care l-a lansat în newsletterul ei.
Un dar ciudat a lui 2020 este că am învățat să deconstruiesc ideea de comunitate (online) ca să o construiesc într-un mod mai apropiat de valorile pe care le am. I-am scris despre ce facem cu tribul Upstairs by @[166467293378705:274:pixelgrade].
Mă găsiți la minutul 10:16.
Pun experiența în sertarul #astăzimi-aplăcut și mă minunez cum se leagă niște lucruri. Acum doi-trei, îi scriam eu să o întreb cum putea să ne unim forțele într-o intenție de promovare cu sens. Anul ăsta, am fost găzduită în podcastul ei. Se poate.