Văd mesaje de final de an încă de pe 28 decembrie. Mi se pare prematur. Încă e 2025, încă suntem aici. Viața e pe zile, vorba cuiva.
Graba asta îmi amintește de un interviu cu Elif Shafak, una dintre autoarele mele preferate, care vorbea despre scris, deci, despre viață. Dar, mai ales, despre timp. Despre Chronos și Kairos și cum avem nevoie mai degrabă de cel din urmă. De timpul care cere prezență, atenție, răbdare și candoare. Eu cu el îmi propun să fac echipă în continuare pentru că îmi aduce infinit mai mult. Îmi arată ce contează cu adevărat, mă face atentă la șoaptele interne și îmi reamintește că prezentul e tot ce avem.
2026 să fie cum ai nevoie, dar poate, doar poate, cu mai mult Kairos la purtător. Iar de acolo, din acel moment unic în timp și spațiu, să ai inima sus. Să asculți, să fii curios, să alegi, să te răzgândești, să observi, să rescrii, să fii. ❤️
Gând din buzunarul de la vestă pentru sertarul #astăzimi-aplăcut, locul în care clipa e prețuită pe măsură de 15 ani. Foto de la aniversarea din această toamnă, de magica Anca, care vede și simte frumos.
